Sinonime pentru «interj»

aiurea – adv., adj. 1. Adv. În alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. – Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. – Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. – (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-. - Var.: aiure adv.] - Lat. aliubi + re + a.

ajutor – s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință.

atât – adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea măsură, așa de mult, de tare, de bine, de scump etc. – Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și...; nu numai..., ci (și)... Tot atât = același lucru, totuna, egal; indiferent.

atenție – (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. – Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva.

bine – adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. – Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică.

ce – pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? – (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? – (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! - Ce? – (Adjectival) Care? ce fel de...? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? – Expr.

cum – adv., conj. A. Adv. I. (Interogativ). 1. În ce mod? Cum ai făcut de ai venit? – Expr. Cum și în ce chip sau cum și ce fel = în ce fel. A nu avea (sau a nu ști) cum = a nu avea posibilitate de a... – (Repetat, în propoziții enunțiative) Într-un fel oarecare. – De ce? Cum nu m-ai înștiințat? – Expr. Cum de...

destul – adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. – (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. – (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv.

gata – adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A cărui confecționare, construire, realizare s-a îndeplinit; isprăvit, terminat, sfârșit. – Haine (de) gata = haine confecționate care se pot cumpăra direct din magazin. – Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fără să muncească, pe nemuncite, din munca altuia. – Expr.

iertare – s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. – Scuză. – Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! - V. ierta.

îndurare – s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. - V. îndura.

laudă – vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. – Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. – Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? – Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] - Lat. laudare.

liniște – s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. – Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat. - Lin + suf. -iște.

mărire – s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit. – (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. – Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială;

marș – (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). – Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. – (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore.

mașir – interj, marș, pleacă

noroc – (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). – Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. – Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. – Expr.

pârț – interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură (dată cu palma). - Onomatopee.

perfect – adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. – Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor.

pi – interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se cheamă puii, găinile sau rațele (la mâncare). - Onomatopee.

punct – s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor "i", "j" etc.

salutare – s. f. Faptul de a (se) saluta. – (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. – (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. - V. saluta.

serios – adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se ține de frivolități, de glume; așezat, ponderat. – Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. – Care are o înfățișare gravă, un aer solemn, sever, rigid. – Lipsit de zburdălnicie, de veselie.

slavă – s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. – Laudă, preamărire, proslăvire. – Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! = exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. – Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi.

stop – interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! – (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la întretăierea străzilor;

tăcere – s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. – Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. – Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). – Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. – Fig. Indiferență. – Fig.