Sinonime pentru «stralucire»

STRĂLUCIRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire

strălucire sf [At: ST. LEX. 149v/1 / V: (îvr) ~rel~ / Pl: ~ri / E: străluci2] 1 Producere a unei lumini vii, strălucitoare. 2 Lumină vie și strălucitoare Si: (îvr) strălucoare. 3 Răspândire a unei lumini puternice. 4 Lumină puțin intensă (și intermitentă ca o scânteie) Si: licăr, licărire, lucire, (liv) scintilație, scăpărare (10), scânteie (2), scânteiere (5), sticlire, sclipire (3), (rar) scăpăr

STRĂLUCIRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦

STRĂLUCIRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Faptul de a străluci; răspîndire de lumină, lumină vie, radiată. În coridor era cald, dar soarele tot fără strălucire se vedea în zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 48. Eram între nori și pămînt, și de jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. Nu pot suferi strălucirea so