Sinonime pentru «a îngădui»

aproba – vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. - Din lat. approbare.

aștepta – vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adăsta. – Loc. adv. La sfântu- (sau la moș-) așteaptă = niciodată. 2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui. – (În construcții negative) A sta la îndoială; a ezita; a zăbovi.

da – adv. Cuvânt care se întrebuințează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ. – Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. - Din bg., rus., scr. da.

ierta – vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. – Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort.

îndreptăți – vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. - În + dreptate.

întârzia – vb. I. Intranz. 1. A veni, a sosi (undeva) după timpul la care era așteptat sau la care era necesar. 2. A face ceva după termenul obișnuit sau fixat; a apărea, a se ivi după timpul prevăzut. – Tranz. A împiedica pe cineva să săvârșească la timp o acțiune, a face ca ceva să nu se îndeplinească în termen.

justifica – vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. - Din lat. justificare, fr.

păsui – vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. - Din germ. passen.

permite – vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. - Din fr. permettre, lat. permittere.

prilejui – vb. IV. Tranz. A permite, a da ocazia, a îngădui să se facă, să se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da naștere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. – Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. - Prilej + suf. -ui.