Sinonime pentru «intrece»

ÎNTRECE, întrec, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. a

întrece [At: ANON. CAR. / Pzi: întrec / E: în- + trece] 1 vt A depăși pe cineva în mers, lăsându-l în urmă. 2 vt A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință Cf a exceda, a covârși, a depăși. 3 vt A trece peste o anumită limită. 4-5 vt (Pex) (A fi sau) a avea mai mult decât trebuie Si: a prisosi. 6 vt A răsfăța. 7 vt A mângâia. 8 vrr A căuta să se depășească unul pe altul Cf a con

ÎNTRECE (-ec) I. vb. tr. A o lua, a trece înaintea altuia sau altora: a prins-o la fugă după Petrea și... l-a întrecut (SB.); Ⓕ o copilă... așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii (CRG.); fiul văduvei întrecuse pe toți boierii și împărații la boiu și la sfat (ISP.). II. vb. intr. A fi, a avea de prisos, mai mult de cît trebue: i-au întrecut bani de și-au

ÎNTRECE, întrec, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a trece înaintea cuiva, a lua înaintea cuiva. Am doi zmei... nici vîntul nu-i întrece. ALECSANDRI, P. A. 43. Doi care întrec pe ceilalți, ajungînd mai nainte ținta, primesc, cel întăi un vas de argint... cel al doilea, 500 ruble. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Refl. reciproc. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30. Iar cal