Sinonime pentru «spornic»

SPORNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor2 la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor2, care se face cu spor2; la care se lucrează cu spor2. – Din sl. sporĭnŭ.

spornic, ~ă [At: (cca 1790) IORGA, S. D. XXI, 394 / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl спорьнъ] 1 a (Înv) Care progresează cu ușurință și cu rapiditate. 2 a Fecund (1). 3-4 a, av (Îrg) Îmbelșugat. 5-6 a, av (Îrg) Abundent. 7 (Îrg; îe) ~ la vorbă (sau la cuvânt, ori cu limbă ~ă) Vorbăreț. 8 (Înv; d. plante) Productiv. 9 a Care are spor2 (27). 10 a (Spc; d. alimente) Care nu se consumă repede Si: economic (4).

SPORNIC, -Ă, spornici, -e, adj. 1. Care are spor; harnic. Veselul taraf al spornicilor caricaturiști... ilustrează în fiecare toamnă, la deschiderea vînătoarii, pe bieții burghezi. ODOBESCU, S. III 156. Fata... la lucru era tare spornică. JARNÍK, la TDRG. [Calul] mult e spornic la fugit. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ (Adverbial) Caii mergeau spornic pe drumul cel mare al Humorului. SADOVEANU, N. P. 18.

SPORNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care are spor; care sporește. Muncă ~că. 2) (mai ales despre alimente) Care nu se consumă repede; care ține mult. 3) Care există din belșug; îmbelșugat; abundent. /<sl. sporinu