Sinonime pentru «înțelepciune»

ÎNȚELEPCIUNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, -onis.

înțelepciune sfs [At: PSALT. 93/4 / V: (înv) ~țăl~, ~țil~, ~ure / E: ml intellectio, -onis] 1 (Înv) Cunoaștere. 2 Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor Si: (înv) înțelepție (2). 3 Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență Si: (înv) înțelepție (3). 4 (Ccr) Spirit de prevedere Si: (înv) înțelepție (4).

ÎNȚELEPCIUNE sf. 1 Însușirea, mintea omului înțelept; facultatea de a înțelege ¶ 2 Cumpătare, moderațiune, rezervă [lat. intĕllĕctionem].

ÎNȚELEPCIUNE s. f. 1. Capacitate superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, implicînd o cunoaștere adîncă a realității, experiență și echilibru. Din nenorocire, înțelepciunea nu se cumpără și nu se poate împrumuta. C. PETRESCU, A. 445. Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii, Ale clipelor cadavre din volume stînd s-adune Ș