Sinonime pentru «cumpat»

CUMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

cumpăt sn [At: PRAV. 496 / Pl: ~pete / E: ml compitus] 1 (Înv) Stare de nehotărâre înaintea luării unei decizii. 2 (Pop; îe) A sta în ~ A chibzui. 3 (Înv) Chibzuință. 4 (Înv) Discernământ. 5 (Înv) Echilibru sufletesc. 6 (Înv) Judecată dreaptă. 7 Stăpânire de sine. 8 (Pfm; îe) A(-și) pierde (sau a prăpădi) ~ul A-și pierde calmul. 9 (Pfm; îe) A(-și) ține ~ul A-și păstra calmul. 10 (Pfm; îe) A-și căp

CUMPĂT sbst. 1 Echilibrul minții și al sufletului, judecata, mintea, firea neturburată: a-și ținea sau a-și păstra ~ul, a-și păstra firea neturburată, a-și păstra sîngele rece: a-și pierde ~ul, a se turbura cu firea, a-și pierde capul ¶ 2 Măsură cuvenită, moderațiune; fără ~, peste măsură, fără moderațiune, exagerat: într’o zi, bînd mai fără ~, se îmbătă (ISP.); încălecară, beți, amețiți și fără d

CUMPĂT s. n. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a avea», «a ține», «a căpăta», «a pierde» etc.) Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, măsură, stăpînire de sine; cumpătare. Își pierduse cumpătul; tăcea stînjenit. CAMILAR, TEM. 32. Simțeai în el o tărie, un cumpăt, ceva solid... care îți impuneau. GALACTION, O. I 207. Voinea nu-și pierduse cumpătul și stătu locului lipit cu burta de spinarea cal