Sinonime pentru «rezon»

REZON, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

rezon sn [At: VÂRNAV, F.M. I, 20 / S și: reson / Pl: ~oane, ~uri / E: fr raison] (Înv) 1 Rațiune (1). 2 (Îe) A pune (pe cineva) Ia (sau înv, la) ~ A învăța minte (pe cineva). 3 (Nob; îe) A-și ieși din ~ A-și ieși din minți. 4 Argument (1). 5 Cauză 6 Dreptate (6). 7 (Îe) A avea ~ A avea dreptate. 8 (Mat; nob) Rația unei progresii.

REZON, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

REZON, rezoane, s. n. (Franțuzism învechit, astăzi numai glumeț) 1. Îndreptățire, justificare, motiv, temei. Nu s-a gîndit Toader de loc să arunce mănușa lui Gavrilă Țonțoroi, pentru simplul rezon că Toader, mai întîi, n-are mănuși. HOGAȘ, DR. II 190. Nu-i aceea; este un alt rezon... Eu sînt strein, fără hîrtii. NEGRUZZI, S. III 234. Căci acesta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare. ALEXANDRESCU,