Sinonime pentru «narav»

NĂRAV, năravuri, s. n. 1. Obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie. ◊ Expr. A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său. 2. (Înv. și pop.) Deprindere, obicei; fel de a fi, comportare. ♦ Fire, temperament. – Din sl. nravŭ. Cf. bg. nărav.

nărav sn [At: COD. VOR. 70/4 / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e / E: slv нравъ cf bg нърав] 1 (Îvp; determinat prin „bun”, „rău” sau echivalente ale acestora) Obicei. 2 Comportare. 3 (Lpl) Moravuri. 4 (Îlav) Întru (sau pre, din) ~ Conform obiceiului, tradiției. 5 (Înv; îe) A umbla pe ~ de... A se comporta ca... 6 (Înv; îae) A imita pe... 7 (Înv) Mod. 8 (Înv) Posibilitate. 9 (Spc) Deprindere rea. 10

NĂRAV (pl. -vuri) sn. 1 †Deprindere, obiceiu, fel de a se purta: greu și foarte’ncet... se desrădăcinează obiceiurile și ~urile vechi (CAR.); cîte puțintel cîte puțintel, se face om cu ~ bun și desăvîrșit, de bună treabă și lui și și altora (ȚICH.) ¶ 2 Deprindere rea, obiceiu rău: a prinde ~, a se învăța cu ~; Și un ~ rău cu sine trage pe un altul mai rău (PANN); om bun, dar cu ~ul dracului (ZNN.)

NĂRAV, năravuri, s. n. 1. Deprindere rea, obicei rău. V. cusur, patimă. Nu-i mai rămăsese din vechile năravuri decît patima jocului de cărți și beția. VLAHUȚĂ, O. A. 154. Vedeți bine că nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc, să-i luăm năravul. CREANGĂ, P. 332. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba. ♦ Obicei al unor animale de a da din picioare, a mușca etc. Sui, cuconașule...