Sinonime pentru «imperativ»

IMPERATIV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categor

imperativ, ~ă [At: TEODOREANU, M. II, 166 / Pl: ~i, ~e / E: fr impératif, lat imperativus] 1 a Care ordonă Si: poruncitor. 2 a (Înv; îs) Mandat ~ Obligație a deputatului ales de a vota așa cum i-au cerut alegătorii. 3-4 sn, a (Grm; șîs mod ~) (Mod verbal personal) prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 5 a (Grm; îs) Propoziție ~ă Propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o r

IMPERATIV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categor

IMPERATIV1, imperative, s. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație.