Sinonime pentru «curmare»

CURMARE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.

curmare sf [At: (a. 1640) BV I, 109 / Pl: ~mări / E: curma] 1 Constricție puternică, astfel încât legăturile să intre în carne Si: curmănire (1), gâtuire. 2 (Reg) Tăiere a unui lemn de-a curmezișul Si: curmat1 (1). 3 Retezare. 4 Aplecare de mijloc a unui om. 5 (Fig) întrerupere bruscă. 6 (Fig) Sinucidere. 7-8 (Fig; spc) Întrerupere (sau încheiere) a unei conversații. 9 (Înv; d. vocale) Elidare. 10

CURMARE sf. Faptul de a (se) curma; întrerupere, încetare: porunci ... să țină chipul acesta fără ~ în foc (ISP.) ¶ ¶ C. NECURMARE.

CURMARE s. f. Acțiunea de a curma; încetare, contenire, sfîrșit. ◊ Loc. adv. Fără curmare = neîncetat, neîntrerupt. Făcu chipul lui Greuceanu... din fier, apoi porunci... să țină chipul acesta fără curmare în foc. ISPIRESCU, L. 220.