Sinonime pentru «viteaz»

VITEAZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

viteaz, ~ă [At: (a. 1428) DERS / V: (îrg) vet~ / Pl: ~eji, ~eze, (îrg) ~ezi sm, am / E: vsl витѧзь, mg vitéz] 1 sm (Asr) Războinic. 2 sm (Asr) Soldat1 (1). 3 sm (Asr) Erou (2). 4 sm (În Evul Mediu românesc, în sec. XIV-XVI) Luptători călări, îmbrăcați în zale, care, distingându-se în bătălii, se bucurau de beneficii speciale din partea domnului (devenind proprietari de pământ sau dregători în sfat

VITEAZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.

VITEAZ2, -Ă, viteji, -ze, adj. Care manifestă bărbăție, curaj, eroism în luptă (v. brav); p. ext. îndrăzneț, inimos, dîrz. La Gron, Debrețin și în Tatra, Lupta pe cîmpii și-n păduri, Cu gîndul să-și apere vatra, Soldatul viteaz din panduri. CORBEA, A. 74. Costică însă, viteaz, se înfipse în mijlocul uliței și de-acolo făcu, falnic: Uite, Nicule, mie nu mi-e frică. REBREANU, R. II 31. Viteaza cătan