Sinonime pentru «tintui»

ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână

țintui [At: DOSOFTEI, V. S. martie 40r/20 / V: (reg) țăn~ / Pzi: ~esc, (rar) țintui / E: țintă1 + -ui] 1 vt A bate ținte1 (1), cuie etc. 2 vt A împodobi cu ținte1 (1-2). 3 vt A fixa cu ținte1 (1), cuie, piroane etc. Si: a pironi. 4 vt (C. i. un obiect de încălțăminte) A prinde ținte1 (3) pe talpă pentru a asigura stabilitatea mersului. 5 vt (C. i. un buzdugan, o ghioagă etc.) A fereca cu ghinturi

ȚINTUI (-uesc) vb. tr. 1 A bate cu ținte: ~ un drapel; ~ cu ținte de aramă; pe măcelari și pe brutari, cînd îi prindea cu ocaua mică, îi țintuia de-o ureche în mijlocul tîrgului (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A înțepeni, a face să stea neclintit, a fixa: o putere mai mare decît voința și cinstea mea mă țintui la fereastră (DLVR.); durerea îl țintui pe fotoliu (D.-ZAMF.).

ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fixa, a înțepeni, a bate (ceva) cu cuie, cu ținte; a pironi. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlp (sau la stîlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. Ion Ghica își alcătui guvernul... dar îl atacară cu înverșunare albii, cînd firesc ar fi fo