Sinonime pentru «spaima»

SPAIMĂ, spaime, s. f. 1. Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu

spaimă sf [At: CORESI, EV. 140 / Pl: ~me, (îrg) spăimi, (reg) spăimuri / E: ns cf spăimânta] 1 Stare de foarte mare neliniște și de teamă puternică, pe care o are cineva în fața unei primejdii Si: cutremur (4), groază (1), încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, oroare, teroare, (îvp) oțărâre, (îrg) scârbă1, (înv) spăimântare, spăimântătură (1), (îvr) spăimânt, (reg) crânce

spăima vtr [At: (a.1652), ap. CADE / Pzi: ~mez / E: spaimă] (Îrg) 1-2 A (se) înspăimânta.

SPAIMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat