Sinonime pentru «scuipat»

SCUIPAT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

scuipat1 sn [At: CORESI, EV. 169 / Pl: ~uri și (înv, rar) ~e, ~i / V: (înv, reg) ~pit, schipit, (înv) scuipiat, schiopit, (reg) scupit, ~upiat[1], schipiat, schipiț, scopit, șchipat, schiupit[2] / E: scuipa] 1-3 Scuipare (1, 3-4). 4 Secreție a glandelor salivare care se adună în gură (și se scuipă) Si: salivă, scuipătură (2), (pop) stupit, (îvr) scuipare (7), (reg) scuipici (1), expectorație, fleg

scuipat2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) scupit[1] / Pl: ~ați, ~e / E: scuipa] 1 (D. scuipat1, sânge etc.) Scos, aruncat din (sau pe) gură. 2 Acoperit de scuipat1 (4) în semn de batjocorire, de dispreț, de înjosire. 3-4 (Fig) Batjocorit2 (1-2). 5 (Îrg; fig) Care seamănă foarte bine cu cineva sau ceva Si: leit.

SCUIPAT1 (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. Faptul de a scuipa. Scuipatul este oprit. 2. Saliva dată afară din gură prin scuipare; spută. Vorbea cu cîte un fir alb de scuipat în fiecare colț al gurii subțiri, de om rău. DUMITRIU, N. 240. Ai dreptate, spuseră... tăbăcarii, pecetluind cuvîntul cu cîte o înjurătură și trei scuipați, ce plescăiră pe dușumea. ARDELEANU, D. 190. Unse cu scuipat de al său