Sinonime pentru «pliscul-cucoarei»
Sinonime pentru pliscul-cucoarei
- bănat
- admonestare
- amărăciune
- bănuială
- ceartă
- certare
- ciocul-cucoarei
- ciudă
- dojană
- dojenire
- gelozie
- imputare
- imputație
- invidie
- întristare
- învinuire
- mâhnire
- morală
- mustrare
- necaz
- neîncredere
- observație
- pică
- pizmă
- pliscul-cocorului
- pornire
- priboi
- ranchiună
- reproș
- supărare
- suspiciune
- tristețe
- vină
- mânie
- indispoziție
- jale
- înfruntare
- prepus
- regreta
- bănățel
- cioc
- ciorap
- măsea
- clonț
- plisc
- rost
- cioclonț
- ciup
- clanț
- clobanț
- flisc
- tic
- barbișon
- bărbuță
- țăcălie
- barbișă
- vârf
- căpățână
- greghetin
- săgețică
- ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium)
- = pliscul-cocorului
- cucute (pl.)
- cumătră
- ciocul-berzei
- clonțul-cocostârcului
- floarea-vinului
- pliscul-berzei
- = năvodar
- săbiuță
- toc! (\\~!, \\~$! se aude la ușă.)
- nas
- bot
- țif
- țuțuroi
- înghițitură
- gură
- capăt
- minți
- cobe
- prinsoare
- cioculberzei
- clonțulcocostârcului
- cucute
- pliscul-co-corului
- floareavinului
- sulițică
- pălăria-cucului
- dorn
- dușlag
- sclidiritor
- bribor
- mușcată
- floarea-raiului
- floarea-viorii
- poala-Sfintei-Mării
- poala-Sântei-Mării
- talpa-gâștii
- mandrină
- mandrin
- poala-Sfintei-Marii
- briboi
Sensuri
bănat – s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. - Ban2 + suf. -at. Cf. lat. med. banatus.
cioc – interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. - Onomatopee.
cioculberzei – ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei
clonțulcocostârcului – ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei
cucute – ciocul-cucoarei, pliscul-co-corului, pliscul-cucoarei
cumătră – ciocul-cucoarei, pliscul-co-corului, pliscul-cucoarei, priboi
floareavinului – ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, priboi, sulițică
greghetin – s. m. Plantă erbacee perenă cu frunze palmate și lobate, cu flori mari, albastre, liliachii sau albe (Geranium pratense). - Et. nec.
priboi – s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe.