Sinonime pentru «omenesc»

OMENESC, -EASCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, cl

omenesc, ~ească [At: PSALT. HUR. 48r/16 / V: (înv) oam~, (reg) omin~ a / Pl: ~ești / E: omen- (tema veche a lui om) + -esc] 1-2 a Care aparține (omului sau) genului uman Si: uman. 3-4 a Privitor la (om sau) la genul uman. 5-6 a Propriu (aspectului sau) firii omului Si: uman. 7-8 sp (Lucruri sau) fapte caracteristice omului Si: uman. 9 a (Îvp) Care aparține altui om Si: străin. 10 a (Înv; îoc boier

OMENESC adj. 1 Ce ține de oameni, privitor la oameni, de om: mintea, puterea, firea, fața omenească; neamul ~, toți oamenii ¶ 2 Ⓟ Ce aparține țăranului, nu boierului (spre deosebire de „boieresc”): pe la capetele locurilor, erau căruțe omenești (S.-ALD.) ¶ 2 Ⓕ Străin, ce e al altuia: să nu iei lucru ~, că e rău (R.-COD.) ¶ 2 Ⓕ Cuviincios, cum se cuvine, cum se cade: iese bacșișul mai ~ (ALECS.) ¶

OMENESC, -EASCĂ, omenești, adj. 1. Care este propriu înfățișării sau firii omului, care ține de genul uman, (ca) de om; uman. O privi cu o mustrare omenească în ochi. C. PETRESCU, C. V. 368. Lepădîndu-mă ca pe o modă veche, fără măcar a cugeta că prin aceasta omoară o ființă omenească. NEGRUZZI, S. I 48. N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inim-omenească! Intre voi n-avem ce-alege, Piară breasla b