Sinonime pentru «mesteacăn»

MESTEACĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate d

mesteacăn sm [At: PALIA (1581), 121/18 / V: (reg) măstac, măstacăn, măsteac, măs~, mesteac, mesteacă sf, ~ăl / Pl: -eceni, (reg) meșteceni, ~tecăni, ~tecini / E: ml mastichinus „de mastic”] 1 Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile și cu frunze verzi-cenușii, care crește în regiunile deluroase și subalpine Si: (liv) betulă (Betula verrucosa). 2 (Îc) ~-alb Sp

MESTEACĂN sm. 🌿 Copac de pădure, ce crește în regiunile muntoase, caracteristic prin coaja-i albă ce se desface transversal (Betula verrucosa) (🖼 3137): își tremură frunzulița cîțiva ~i subțiri, crescuți pe vîrfurile munților (VLAH.); mesteceni, drepți și albi ca niște lumînări, încununau vălceaua (SAD.) [lat. mastĭcĭnus].

MESTEACĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu coajă albă, cu frunze de un verde-cenușiu, cu rămurele flexibile plecate în jos; crește în regiunile de deal și de munte (Betula verrucosa). O pădure tînără de mesteceni, în care deodată parcă se făcea lumină. SADOVEANU, O. VII 57. Mesteacănul de la poartă își răsucea frunzele argintii la răsufletul vîntului. C. PETRESCU, S. 227. Pădurile de brad și de mesteac