Sinonime pentru «marafet»

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

marafet sn [At: (a. 1776) URICARIUL, XIX, 346 / V: (înv) ~rif~ / Pl: ~uri / E: ngr μαραφέτι, tc marifet] 1 (Înv) Iscusință. 2 (Înv) Profesie. 3 (Înv; lpl) Acțiuni, manevre care dovedesc iscusință, virtuozitate. 4 (Înv; precedat de pp „de” și urmat de un genitiv) Procedeu iscusit. 5 (Înv; ccr) Dispozitiv ingenios Si: (pop) meșteșug. 6 (Înv; dep) Înșelătorie. 7 (Fam; dep; mpl) Diverse lucruri mărunt

MARAFET (pl. -eturi) sn. 1 Măestrie, artă, meșteșug: două lovituri de biciu lăsat cu ~ pe spatele armăsarilor (FIL.) ¶ 2 Mijloc șiret, viclean: atunci găsise alt ~ de a-i necăji (I.-GH.); acesta e un ~ al reacțiunii care vrea astfel să adoarmă bănuielile guvernului (CAR.) ¶ 3 pl. Nazuri, mofturi, fasoane [tc. marifet].

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.[1]