Sinonime pentru «manta»

MANTA, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Manti

manta sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 265/20 / V: (reg) ~uă, măntauă, mânta / Pl: ~le, (pop) ~tăli, măntăli, ~tăi, mântăi / E: pn manta, ucr манта] 1 Haină lungă și largă de postav gros, purtată peste îmbrăcămintea obișnuită. 2 (Spc) Palton de uniformă militară. 3 (Pfm; îs) ~ de vreme reci (sau, rar, ~ rea) Persoană care este băgată în seamă numai când e nevoie de ea. 4 (Pop; îe) A-și întoarce ~ua

MANTA (pl. -tale) sf. 👕 Veșmînt lung și larg ce se poartă deasupra celorlalte haine, spre a se apăra de ploaie, de frig, etc. (🖼 3043); Ⓕ F: a-și găsi ~ua cu cineva, a-și găsi beleaua: apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi ~ua cu mine (CRG.) [comp. fr. manteau].

MANTA, mantale, s. f. 1. Haină lungă dintr-o țesătură groasă sau impermeabilizată, făcînd parte mai ales din uniforma militarilor și care se poartă peste alte haine contra frigului sau a ploii. Jandarmul își ridica gulerul mantalei. CAMILAR, N. I 90. Vedeți, domnule sublocotenent, dacă aruncam mantaua de cauciuc. CAMIL PETRESCU, U. N. 387. Ofițerul... învelit în mantaua de ploaie, controlează cerc