Sinonime pentru «locuință»

casă – Clădire destinată locuirii.

LOCUINȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuință s. f.] – Locui + suf. -ință.

locuință sf [At: MARDARIE, L. 141/7 / V: (înv) lăc~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: locui + -ință] 1 Construcție în care trăiește cineva Si: casă, domiciliu. 2 (Rar) Loc unde este stabilit cineva. 3 Domiciliere. 4 (Rar) Mormânt. 5 (Nob) Tărâm de după moarte. 6 (Pex) Adăpost al animalelor Si: cuib, culcuș, vizuină.

LOCUINȚĂ, † LĂCUINȚĂ (pl. -țe) sf. 💒 Casa în care locuește, unde șade cincva: un bordeiu într’un colț al curții li se dete spre ~ (ISP.) [locui, lăcui].

LOCUINȚĂ, locuințe, s. f. Casă, apartament, încăpere unde locuiește cineva. V. adăpost. Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. AL. II 18. ◊ Fig. O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. – Variantă: (învechi