Sinonime pentru «izvor»

IZVOR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ.

izvor sf [At: COD. VOR. 125/4 / S și: (înv) isv~ / Pl: ~oare / E: vsl изворъ] 1 Apă subterană care iese la suprafața pământului. 2 Loc unde apare un izvor (1). 3 (Îc) ~ul tămăduirii sau, pop, Izvoarele Maicii Precesta Zi de vineri din Săptămâna luminată, când există credința că apele izvoarelor au puteri tămăduitoare. 4 (Înv) Vale. 5 (Înv) Torent. 6 (Îls) Spor și ~ Belșug. 7 (Fig) Origine a unui l

IZVOR (pl. -oare) sn.1 🌍 Apă care iese sau țîșnește din pămînt și din care uneori se formează ape mari curgătoare: ~ mineral; ~ termal ¶ 2 🌍 Locul de unde-și ia naștere un rîu, obîrșie: izvoarele Dunării ¶ 3 Ⓕ Originea, pricina, cauza: de ce ascunzi de noi ~ul mîhnirilor tale? (ISP.) ¶ 4 Ⓕ Locul, țara unde anumite producțiuni se găsesc în belșug și de unde se împrăștie aiurea: Peru e ~ul metalelor

IZVOR, izvoare, s. n. 1. Fir de apă subterană care iese sau țîșnește la suprafața pămîntului. Umbrind vrun nor, n-a mai scăzut arsura, Și cerul astfel a ucis natura. Nici ape-n puțuri, nici izvoare-n munți, Și nime n-avea lipsă-acum de punți. COȘBUC, P. I 280. Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate. Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate. EMINESCU, O. I 96. Mai de vale-o blîndă ciută La izv