Sinonime pentru «ivăr»

IVĂR, ivăre, s. n. 1. Clanță (la ușă). 2. Încuietoare (la ușă), zăvor. – Cf. săs. virol (= germ. Wirbel „șurub”).

ivăr sn [At: EMINESCU, P. 255 / V: ivor, (reg) velv~, verv~, verver, virv~ / Pl: ~e / E: ns cf săs virol] 1 (Trs) Clanță la ușă. 2 (Mun) Zăvor. 3 (Mun) Încuitoare. 4 (Mol) Teasc mic pentru stors resturile de struguri, care se manevrează cu o pârghie.

IVĂR (pl. ivere) sn. 1 – CLANȚĂ ¶ 2 Încuietoare, verigă cu care se închide o ușă (🖼 2688): Nae o dă în lături, trage ~ul și deschide (CAR.); trase ~ul ușii cu dibăcie (DLVR.) [srb. iver].

IVĂR, ivăre, s. n. 1. Zăvor. Poarta înaltă e de fier, încuiată cu ivăre groase pe dinăuntru. STANCU, D. 136. Trase ivărul ușii și se duse pușcă la gard. DELAVRANCEA, H. T. 153. Trage ivărul și deschide. CARAGIALE, la TDRG. 2. Clanță. Aș! abia ți-ai întins mîna, sare ivărul la ușă, E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo mătușă. EMINESCU, O. I 155.