Sinonime pentru «ingaima»

ÎNGĂIMA, îngăim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngaim, îngăimez] – Et. nec.

îngăima [At: DOSOFTEI, MOL. 74 / Pzi: îngăim, (rar) îngaim, ~mez / E: ns cf îngăla, îngăimăci, îngălmăci] 1 vt (Înv) A purta cu vorba. 2 vt A vorbi confuz. 3 vt (Pop) A înșira vrute și nevrute. 4 vt (Pop) A face ceva de mântuială Si: a îngăla (5). 5 vt (Înv) A tărăgăna lucrurile. 6 vr (Reg) A se îndoi de ceva. 7 vr (Reg) A șovăi. 8 vr (Reg) A pregeta. 9 vt (Înv) A pune pe cineva în încurcătură. 10

ÎNGĂIMA (-gaim, -găimez) I. vb. tr. 1 A încurca, a pune în încurcătură: cînd vecinul a început să-l îngăimeze cu vorbe... i-a mărturisit în față cum stau lucrurile (GRIG.) ¶ 2 A migăli, a lucra încet, alene, cu zăbavă, a trăgăna: au tot îngăimat războiul, pînă cînd au înserat (LET.); de va fi luat... vre-o vie... și... nu să va nevoi să lucreze toate lucrurile la vremea lor, ce o va numai îngăima

ÎNGĂIMA, îngăim, vb. I. 1. Tranz. A vorbi cu greutate, nedeslușit, încurcat, confuz; a îndruga, a bolborosi. Doctorul mai îngăimă cîteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate. REBREANU, P. S. 115. A dat să îngaime o întrebare, dar i s-a agățat vorba pe undeva, în piept. POPA, V. 281. Radu își ridica fața, de-abia îngăima cîte-o vorbă de scăpare și iar cădea pe gînduri. VLAHUȚ