Sinonime pentru «înfige»

ÎNFIGE, înfig, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. inf

înfige [At: PSALT. 71/34 / Pzi: înfig / E: ml *infigere] 1 vt A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva Si: a împlânta, a străpunge, (înv) a înfipta (1), (reg) a înființa (1). 2 vt (Înv; îe) A ~ corturile (tabăra sau șederile) undeva A se instala într-un loc. 3-4 vtr A (se) fixa în ceva Si: (înv) a înfipta (2), (reg) a înființa 5-6 vtr A (se) înțepa. 7 vr (D. oameni; îe) A se ~ un

ÎNFIGE (-fig) I. vb. tr. 1 A vîrî, a băga, a face să pătrundă în ceva un lucru ascuțit la vîrf, a împlînta: ~ un ac; ~ un par în pămînt; Cu sete înfige-i cuțitul în piept (VLAH.); abătea grindina în alte părți, înfigînd toporul în pămînt (CRG.); îi reteză capul și, înfigîndu-l în suliță, vine cu el la Ștefan (ISP.); Ⓕ: cine ne-a dat inima, să nu ne fi înfipt dorul și dragoste în ea (DLVR.) ¶ 2 A î

ÎNFIGE, înfig, vb. III. 1. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «în»; cu privire la lucruri care au vîrf sau muchie ascuțită) A face să intre adînc (spre a rămîne fixat); a împlînta, a vîrî, a băga. Să punem mîna... spuse Frunză, înfigînd cel dîntîi hirlețul în pămînt, aruncînd brazda în spărtură. CAMILAR, TEM. 39. Lupul înfigea ghearele într-însa. ISPIRESCU, L. 14. Înfipse