Sinonime pentru «indruga»

ÎNDRUGA, îndrug, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute.

îndruga vt [At: PANN, P. V. I, 10/5 / Pzi: îndrug / E: în- + drugă] 1 (Pop) A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături. 2 (Pop; pex) A toarce în grabă și grosolan. 3 (Fam) A pronunța nedeslușit cuvintele Si: a îngăduia. 4 A nu putea exprima inteligibil ceva. 5 A fi fără șir la vorbă. 6 (Pex) A vorbi fără rost, nimicuri Si: a pălăvrăgi. 7-8 (Îe) A ~

ÎNDRUGA (-ug) vb. tr. 1 A toarce cu druga, a toarce gros: fata babei îndruga și ea cu mare ce cîte un fus (CRG.); Fetele de la Veza Nu știu toarce cînepa, Făr’ o ’ndrugă ca lîna (IK.-BRS.) ¶ 2 Ⓕ A înșira (vorbe goale, minciuni, etc.): femeile în vîrstă... îndrugînd mai una mai alta, să le treacă vremea (DLVR.); m’am apucat să vă tot îndrug la verzi și uscate (ISP.).

ÎNDRUGA, îndrug, vb. I. Tranz. 1. A rosti cu greutate cuvintele, a pronunța nedeslușit, a fi lipsit de șir la vorbă (v. îngăima); p. ext. a spune fleacuri, a povesti nimicuri, a vorbi fără rost (v. trăncăni). Ce tot îndrugi, nenișorule! GALACTION, O. I 279. Nu-i adevărat nimic din tot ce-am îndrugat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 203. Și poate n-or cunoaște vatra în jurul căreia ș-au cîrpit zi cu