Sinonime pentru «flacără»

FLACĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre

flacără sf [At: (a. 1828) LOGHICĂ, ap. GCR II, 254/21 / V: (Olt) flea~ / Pl: flăcări, (pop) ~ri, (înv) ~re / E: ml *flaccula (=facula)] 1 Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină. 2 Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins Si: pară1, văpaie, (rar) flamă (3). 3 (Îe) A fi în flă

FLACĂRĂ (pl. -ări, flăcări) sf. 1 Partea luminoasă care se înalță ca o piramidă sau ca o limbă de foc dintr’un corp care arde, pară, văpaie (🖼 2118): dete, una după alta, peste munți de cremene, din care țîșneau flăcări de foc ISP.; a arde cu flăcări ¶ 2 Foc: a arunca în flăcări; a fi în flăcări, a arde: toată clădirea e în flăcări ¶ 3 Fig. Pasiune, înfocare, patimă.

FLACĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze, care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și arde cu dezvoltare de căldură și lumină; parte luminoasă, mobilă, care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară. O flacără țîșni, crescu într-o pălălaie, creștea spre cer ca o cușmă uriașă de foc. CAMILAR, TEM. 254. ◊ (Poetic) Acuma nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe