Sinonime pentru «extaz»

EXTAZ, extaze, s. n. 1. Expresie a cunoașterii nemijlocite a realităților divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Stare excesivă de însuflețire, admirație profundă; adorație, venerație. – Din fr. extase.

extaz sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 258 / V: (înv) ecst~, estas, estasă sf, estaz, estază, ~as, ~ase, ~asă, ~ă sf (îvr) ~sie sf, extasis / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr extase, ngr εκστασις, εξστασις[1]] 1 (Adesea construit cu verbe ca „a fi”, „a rămâne”, „a cădea” etc., de care se leagă prin prepoziția „în”) Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin concentrare extremă asupra unui obiect al c

EXTAZ, extaze, s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații

EXTAZ, extaze, s. n. Stare psihică specială de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. MACEDONSKI, O. I 196. ♦ Admirație profundă; adorație. [Pristanda] plin de un extaz ipocrit pentru Tipătescu... repetă ca un ecou, după prefect, cel din urmă cuvînt al frazei. GHEREA, ST. CR. I 354.