Sinonime pentru «dumnezeu»

DUMNEZEU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ L

dumnezeu [At: PSALT. HUR., ap. PSALT. 5/15 / V: (reg) ~zău, ~năzău, (înv) ~niz~, ~nizău, dom~ / Pl: (rar) ~ei / E: lat dom(i)ne deus] 1 sm Ființă supremă în religiile monoteiste, creator al lumii, principiu fundamental al existenței și al ordinii universale Si: (îrg) dumnezelea. 2 sm Divinitate. 3 sm Zeu. 4 sm Idol. 5 smi (Îla) Bătut de ~ Năpăstuit. 6 smi (Îla) Lipsit de noroc. 7 smi (Îlav) Cum dă

DUMNEZEU, † DUMNE(D)ZĂU sm. ⛪ 1 Ființa unică, supremă, fără început și fără sfîrșit, creatoare și stăpînitoare a tot ce există: de ’nceput au facut Dumnezău ceriul și pămîntul (BIBL.); Domnul ~; bunul ~; întrebuințat dese ori în exclamațiuni (de uimire, de spaimă, de durere, de desnădejde): Dumnezeule! sau Doamne Dumnezeule! ¶ 2 În multe locuțiuni și expresiuni caracteristice: pentru ~! exclamațiu

DUMNEZEU, (rar) dumnezei, s. m. 1. Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii și cea care determină destinul oamenilor. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destin