Sinonime pentru «demon»

DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Ființă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. ♦ (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.

demon1 sm [At: (a. 1650-1675), GCR I, 222/6 / V: (îrg) dim~, (înv) ~niu / Pl: ~i / E: fr démon, lat daimon, ngr δαίμων] 1 Spirit, mai ales rău, care ar inspira pe om în vorbele, atitudinile sau faptele sale. 2 (Fig) Înclinație spre ceva. 3 (În religiile creștină, mozaică și mahomedană) Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, diavol, (pop) necuratul, satană, (fam)

DEMON, demoni, s. m. 1. (În concepțiile religioase) Diavol, drac. Eu cunosc de mult năravul acestei paseri: aș putea spune că-i mai degrabă demon decît pasere. SADOVEANU, D. P. 42. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sîntă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond. EMINESCU, O. I 30. Ai iadului demoni negri în gheare să mă cuprindă. NEGRUZZI, S. II 60. ♦ Fig. Om rău. Cînd

DEMON s.m. 1. (Ant.) Geniu căruia i se atribuie puterea de a stîrni dorințe, pasiuni. 2. Diavol, drac. ♦ (Fig.) Om rău. // (În forma demono-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – ființă supranaturală, geniu].