Sinonime pentru «dator»

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da2).

dator, ~oare[1] [At: CORESI, EV. 280 / V: (îvp) dăt~, dătoriu, det~, (înv) ~riu, ~tur, deator,[2] deatoriu,[3] detoriu,[4] (reg) dit~ / Pl: ~i, ~oare / E: ml debitorius] 1 a (Construit mai ales cu verbul a fi sau a rămâne și urmat de determinări introduse adesea prin prepoziția cu, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1), de obicei, o sumă de bani. 2 a (Îlv) A (se) da (

DATOR, ‡ DETORIU adj. 1 ⚚ Care are de dat altuia o sumă de bani luată cu împrumut, de dat în urma unei afaceri, etc.: cine e ~, este îndatorat a-și plăti datoria după tocmeală (LEG.-CAR.); (P): cine nu e dator e destul de bogat; (P): parcă toată lumea i-e datoare, se zice despre cineva care stă posomorît, fără voie bună; (P): Dumnezeu nu rămîne la nimeni ~, mai curînd sau mai tîrziu, Dumnezeu răsp

DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da2).