Sinonime pentru «cucută»

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta vir

cucută sf [At: LB / V: ~cătă, ~câtă / Pl: ~te și (rar) ~uți / E: ml *cucuta] 1 (Șîc ~-mare) Plantă erbacee, otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu miros urât, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată în medicină Si: (reg) buciniș, duduie, iarba călugărului (Conium maculatum). 2 (Pfm; îe) A fi ca o ~ A fi foarte slab. 3 (Pfm; îe) A mâncat ~ A înnebunit. 4 (Bot; reg) Cruc

CUCUTĂ (pl. -te) sf. 🌿 1 Plantă umbeliferă, cu tulpina cilindrică de 1-2 m., cu pete roșii în partea de jos, ale cărei frunze și poame, cu un miros grețos de șoareci, sînt o otravă foarte puternică; numită și „buciniș” (Conium maculatum) (🖼 1645): omul harnic ... seceră fir de grîu unde au crescut cucute (SLV.) ¶ 2 ☠ Otravă extrasă din această plantă: Socrate fu osîndit să bea ~ ¶ 3 🌿 CUCUTĂ-DE-'A

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, foarte otrăvitoare și cu miros caracteristic, întrebuințată ca medicament (Conium maculatum). Cucuta crește prin ogradă Și polomida-i leagă snopii. GOGA, P. 19. Știți ce i-am dat să beie? Ceai de cucută, fiert la un loc cu un snop de pipăruși roși și dres cu puțintică terbentină. ALECSANDRI, T. 103. Rău e deal cu cucute Și badea cu mî